la-Focsani.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii focsanenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Interceptări experți în dosarul Oprișan: Nu e vorba de un...prejudiciu./ Nu rezultă de nicăieri. Trebuia spus cu subiect și predicat

Agerpres

 

Interceptările DNA în cazul experților din dosarul șefului CJ Vrancea, Marian Oprișan, arată cum aceștia discutau despre stabilirea, prin expertiză, că nu există prejudiciul cauzat de către inculpații judecați.

Ileana Cernea (Pintea), expert financiar contabil desemnat de instanță, și Elena Mușuroiu, expert parte cerut de Marian Oprișan, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul București a admis propunerea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Ileana Cernea este acuzată că a acceptat ca Elena Mușuroiu să fie cea care să elaboreze expertiza pentru ea, după ce anterior cele două au stabilit împreună modul în care vor aborda expertiza așa încât să servească intereselor inculpaților judecați.

În dosar, s-a dispus efectuarea urmăririi penale și față de Liviu Macovei, expert parte al unui alt inculpat, pentru complicitate la abuz în serviciu.

"Dat fiind faptul că interesul judiciar al lui Marian Oprișan a fost acela de a se disculpa uzând de mijloace nelegale, Elena Mușuroiu, reprezentantă a intereselor sale, a conceput expertiza așa încât să acrediteze ideea că infracțiunile reținute în sarcina clientului său nu există și creând premisele exonerării acestuia de răspunderea penală", se arată în referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă a celor două experte.

În document, se arată că după ce a lecturat expertiza transmisă prin e-mail, Liviu Macovei a discutat cu Elena Mușuroiu despre conținutul materialului, din conversație rezultând că s-a stabilit că prejudiciul cauzat de către inculpații trimiși în judecată nu există.

"Elena Mușuroiu: Ați reușit să aruncați vreun ochi? 
Liviu Macovei: Da, doamnă, l-am citit. 
Elena Mușuroiu: Și? 
(...) 
Liviu Macovei: Da. Ă... văd că, nu știu, încă nu sunteți cu problemele finalizate la... legat de prejudiciu, persoane responsabile și cu celelalte. 
Elena Mușuroiu: Aia, oricum, persoanele responsabile nu, dar aici, la obiectivul... ziceți la patru parcă e ăla, nu? 
Liviu Macovei: La cinci. 
Elena Mușuroiu: Cinci... stați puțin... 
Liviu Macovei: La patru și la cinci. 
Elena Mușuroiu: La patru... 
Liviu Macovei: La patru 'Să se stabilească în raport de documentele financiar-contabile dacă s-a produs un prejudiciu'. 
Elena Mușuroiu: Da... stați un pic, să ajung și eu la el, că sunt în... ăă... 'Să se stabilească în raport cu... dacă s-a produs...' așa... 

 

Liviu Macovei: Patru este. 
Elena Mușuroiu: Păi, da. Da, da, da, da, da, da. 
Liviu Macovei: Deci, ăsta nu-i, nu e abordat. Și la cinci 'În ipoteza stabilirii unui prejudiciu, să se stabilească dacă persoanele responsabile din cadrul... au întreprins demersurile financiare pentru recuperarea...'
Elena Mușuroiu: Păi, nu. Ați văzut... ați văzut că la cinci, s-a... 
Liviu Macovei: La cinci. 
Elena Mușuroiu: Am trecut facturile de stornare care au fost evidențiate. 
Liviu Macovei: Dar alea nu sunt legate... Dar, după părerea mea, acelea nu sunt legate de prejudiciu, ci sunt regla... legate de niște situații comparative făcute de beneficiar cu constructorii... 
(...) 
Elena Mușuroiu: Având în vedere maniera în care au fost formulate obiec... răspunsurile la primele trei, da? 
Liviu Macovei: Da. 
Elena Mușuroiu: În care rezultă că plățile au fost făcute în baza documentelor justificative, da, ă... contracte, situații, facturi, procese-verbale de recepție, da, cum sunt ele înșirate... 
Liviu Macovei: Da. 
Elena Mușuroiu: ...nu, nu este vorba de un... un prejudiciu. 
Liviu Macovei: Bun, da' nu rezultă de nicăieri. Trebuia spus, cu subiect și predicat, după părerea mea. 
(...) 
Elena Mușuroiu: Așa... Rezultă că în raport de documentele... așa... nu se constată existența vreunui prejudiciu ca urmare a ... bla, bla, bla, bla, bla, bla. Deci, aici ăsta o să fie răspunsul. 
Liviu Macovei: Bun. Și atunci... 
Elena Mușuroiu: Că nu am prejudiciu. 
Liviu Macovei: Perfect. 
Elena Mușuroiu: Numai că îmi trebuie o for... o formularistică mai... un picuț mai... așa, mai cu vorbe mai elevate, să mi le găsesc un pic! 
(...) 
Liviu Macovei: ...dar înainte de a prezenta, spuneți că 'Așa cum s-a spus, nu există niciun prejudiciu, dar, totuși, urmare punctajelor și situațiilor comparative, s-au făcut anumite corecții și s-au introdus facturi în roșu'. Dar asta nu... nu înseamnă că sunt... vorbim de un prejudiciu și... 
Elena Mușuroiu: Prejudiciu, da. 
Liviu Macovei: ...recuperarea lui, da? 
Elena Mușuroiu: Da. 
(...) 
Liviu Macovei: Așa. 'Că sumele provenite din finanțarea prin contractul de împrumut subsidiar au fost rulate' și zic eu că n-ar fi rău să spuneți, după rulate, 'Au fost rulate în mod legal', pentru că întrebarea așa sună, dacă au fost rulate în mod legal. 
Elena Mușuroiu: Da. 
(...) 
Liviu Macovei: Așa... A mers numai, cred, prin HG-ul și nu știu ce și eu, la un moment dat, am fost într-o derută pe tema asta. 
Elena Mușuroiu: Îhâm, îhâm. 
Liviu Macovei: Dar în toată această operațiune, temeiul legal îl reprezintă acel contract. 
Elena Mușuroiu: Contract! 
Liviu Macovei: El, că e bun, că nu e bun, nu am eu treabă, eu sunt parte în contract, sunt în subordinea... deci, sunt unitate de implementare... 
Elena Mușuroiu: Implementare, da, da, da, da! 
Liviu Macovei: Așa, eu trebuia să mă subordonez. 
Elena Mușuroiu: Da, da, așa este. 
Liviu Macovei: Și, ca atare, dacă ăla a scris acolo că trebuie așa, așa am făcut. Nu?"

De asemenea, în referatul DNA se precizează că Marian Oprișan a aflat că expertul Macovei și-ar fi exprimat cu ocazia întâlnirii de la Cluj o opinie contrară părerii expertei Mușuroiu în legătură cu obiectivul nr. 1 al expertizei și acest lucru îl deranja.

Procurorii anticorupție susțin că Oprișan se informa îndeaproape de modul în care decurge realizarea expertizei, fiind direct interesat în diminuarea sau excluderea prejudiciului reținut în sarcina sa, manifestându-se deranjat de exprimarea în documentul oficial a vreunei poziții apte să-i pericliteze obținerea unei soluții favorabile.

Conform documentului, în cursul nopții de 7 spre 8 ianuarie 2015, Enela Mușuroiu a finalizat raportul de expertiză, iar, în aceeași zi, șoferul acesteia s-a întâlnit cu Ileana Cernea (Pintea), căreia i-a predat un set de documente reprezentând mai multe exemplare ale raportului de expertiză.

"După ce suspecta Cernea a semnat, s-a deplasat la sediul CECCAR de unde a obținut avizele necesare și apoi a încercat să predea expertiza la Judecătoria Cluj-Napoca, dar nu a reușit să facă acest lucru deoarece registratura își încheiase programul cu publicul. În dimineața zilei de 9 ianuarie, Cernea a înregistrat la Judecătoria Cluj-Napoca și totodată a predat raportul de expertiză contabilă. Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit de către Elena Mușuroiu și semnat de către Ileana Cernea (Pintea) și Liviu Macovei, prin faptele inculpaților cercetați în dosarul nr. 271/231/2010 nu s-a creat niciun fel de prejudiciu", au mai reținut procurorii.

DNA menționează că Ileana Cernea (Pintea) a arătat că a semnat raportul de expertiză contabilă întocmit de către Elena Mușuroiu, fără a cunoaște argumentația pe care s-au fundamentat concluziile acestuia.

"Prin faptele lor, Mușuroiu și Cernea au acordat inculpaților cercetați în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca ajutorul necesar pentru a împiedica tragerea lor la răspundere penală, stabilind în mod arbitrar, fără minime aparențe de imparțialitate și obiectivitate, o situație generatoare de consecințe juridice care alterează posibilitatea stabilirii adevărului într-o cauză dedusă judecății", au constatat anchetatorii.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015